Trece o şenilă peste mine şi-mi boţeşte sufletul,
făcându-mi-l cool – am auzit că se poartă „chestiile şifonate”.
Mă întreb: „– Cine ar putea avea şenile?”
Răspunsul mi-l dau tot eu: Toată lumea!
Dar mai cu seamă iubita, ea, care, după ce
mi-a purtat toate cămăşile dimineaţa,
la micul dejun, pătându-mi-le cu ulei,
ouă şi cafea (Aşa aflase ea, din fime, că e mişto să faci).
După ce mi-a terfelit toate cămăşile mele bune,
a început să mă poarte pe mine direct pe piele;
mă poartă la bucătărie, mă poartă cu vorba, mă poartă în cizme.
M-a uzat, după care m-a aruncat în coşul cu rufe murdare.
Acum a plecat, nu înainte de-a lăsa un bilet pe frigider:
„Celei ce va veni! Spală, te rog, rufele din coş!
Zdreanţa, ajunsă acolo din întâmplare, nu te mai obosi să o speli –
e pentru spălatul pe jos.”
(13 ianuarie 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu